Da clic pe imagine !!!

Da clic pe imagine !!!
Da clic pe imagine !!!

joi, 12 aprilie 2012

Interventia lui Dumnezeu – D. Wilcock


si un documentar cu multe informatii interesante)

http://www.youtube.com/watch?v=w5o-xF-8mRg&feature=player_embedded
 
 
Multiple şi masive intervenţii extraterestre contracarează încercările disperate ale Cabalei criminale de a declanşa cel de-al 3-lea război mondial, conform celor declarate de mai mulţi martori independenţi (verificaţi prin mai multe surse de către David Wilcock). Acestea, şi multe alte informaţii uluitoare ne fac să credem că anul 2012 va fi într-adevăr ceea ce mulţi profeţi ne-au anunţat.

Fie că ne place, fie că nu ne place, în aceste zile suntem confruntaţi cu numeroase dovezi că lumea este controlată de forţe oculte, ascunse, puternice, din spatele scenei. În articolele precedente v-am pus la dispoziţie o cantitate uriaşă de informaţii pe care le-am adunat încă din 1992, în legătură cu acest subiect.

Arestări în masă

Mai multe surse independente, din interior, care au fost fiecare verificate de mai multe ori prin canale diferite, şi care ne-au demonstrat că sunt credibile şi de încredere, confirmă faptul că în aceste zile vor fi mii de arestări ale celor aflaţi în poziţii-cheie în acestă conspiraţie a Cabalei.

Va fi înfăptuită această acţiune ultra-secretă şi foarte bine coordonată, pentru binele umanităţii, chiar în aceste zile.

"Băieţii cei buni" din Pentagon cooperează acum pe deplin atât în plan politic, cât şi în plan logistic, cu o alianţă formată din 134 de ţări, pentru a aduce în faţa justiţiei personajele-cheie ale Cabalei criminale, pentru a elibera planeta de teroarea instaurată de aceştia.
http://img51.imageshack.us/img51/6590/changeaheadv.jpg


Toate aceste planuri au fost menţinute în cel mai mare secret. Chiar şi cei care vor fi afectaţi de aceste operaţiuni - şi care vor fi arestaţi - nici măcar nu au cea mai mică idee despre amploarea acestei operaţiuni care VA ADUCE ÎN FAŢA PUBLICULUI ADEVĂRUL.

Foarte recent am avut şansa să stau de vorbă cu unul dintre cei din interior, care a început să spună public adevărul despre ceea ce se petrece de fapt, în legătură cu aceste arestări în masă. Am verificat prin propriile mele surse de încredere tot ceea ce spune acest om, şi credibilitatea lui.

Există 22 de camioane pline cu documente importante care incrimineaza pe cei care vor fi arestaţi. Acest "munte" de dovezi au fost scanate şi copiate şi depozitate în mai multe locaţii, pentru orice eventualitate.

Spre exemplu, ni s-a spus că o singură cutie cu astfel de documente este suficientă pentru a incrimina fostul guvern italian, în frunte cu Silvio Berlusconi.

Publicul va fi protejat

Cei care vor înfăptui toate aceste acţiuni sincronizate ne asigură că publicul va fi protejat, iar în acest sens NU VA FI declarată legea marţiala, armata NU VA PRELUA controlul, civilii nevinovati NU VOR FI avea de suferit în niciun fel.

Foarte important de menţionat, orice efective militare sau para-militare care vor încerca să înfăptuiască acţiuni ilegale la comanda Cabalei criminale, vor fi depăşiţi numeric de forţele legitime, şi striviţi.

Eforturile se vor concentra pe eliminarea problemei, şi apoi imediat revenirea controlului în mâinile poporului întrun mod ordonat.

Vor trebui organizate noi alegeri, ţinând cont de faptul că mulţi, daca nu chiar toţi politicienii din SUA ar putea fi găsiţi vinovaţi, pentru conlucrare cu Cabala criminală, sau prin indiferenţa de a NU fi luat măsurile necesare.

Această alianţă are intenţia de a face publice tehnologiile de energie gratuită şi alte asemenea tehnologii care ne-au fost furate prin ascunderea lor. Economia bazata pe combustibilii fosili a permis continuarea controlului şi manipulării planetei de către Cabala ocultă.

Acum ştim că peste 90 % din militarii americani au cunoştinţă de aceste planuri, deşi nu în detaliu, iar peste 60 % sunt de acord cu ele. Foarte mulţi militari activi şi în retragere, şi din Poliţie vor ajuta la înfăptuirea acestor planuri de îndată ce îşi vor da seama de realitate.

Trebuie să spunem că acest război nevăzut nu este ca în filme, unde toată lumea din guvern, corporaţii, şi armată se află de partea răului.

Soldaţii noştri au depus un jurământ: să protejeze poporul de TOŢI duşmanii - străini şi locali.

Ei nu şi-au riscat vieţile pentru a menţine în poziţii de conducere o bandă de bancheri bolnavi mintal care doresc manipularea întregii omeniri şi a resurselor ei naturale.

Cu toţii trăim pe acestă planetă. Iar dacă superiorii noştri omoară sistematic planeta, atunci ei nu sunt de fapt deloc superiori!

Ei sunt asemenea unei infecţii periculoase care trebuie eliminată imediat până ce nu va fi prea târziu!

Oricine a văzut suficiente filme făcute la comanda "Illuminati", şi-a putut da seama că dacă lucrezi pentru ei, indiferent de cât de important sau de superior te crezi că eşti, ei te vor trăda şi te vor strivi până la urmă.

Poate părea greu de crezut

Înţeleg perfect faptul că e greu de crezut că o astfel de acţiune coordonată, de o asemenea amploare, ar fi posibilă.

Daca însă stai de vorbă cu militarii adevăraţi, şi dacă înţelegi rolul pe care ei au ales să-l joace faţă de popor, atunci marea întrebare este "Cum ar putea ei SĂ NU FACĂ una ca asta?"

Cum ar putea ei să asiste nepăsători şi să nu facă nimic văzând că întreaga planetă cu toată viaţa de pe ea este distrusă sistematic?

Dacă o mamă cu un copil ar fi torturaţi până la moarte în faţa ta, şi dacă tu ai avea mijloacele de a opri toate astea, crezi că ai sta nepăsător şi ai privi?

Dacă nu cumva eşti bolnav mintal, atunci cu siguranţă ai face ceva. Trebuie să ştiţi că imensa majoritate a militarilor noştri nu sunt deloc sociopaţi. Doar o foarte mică parte aflată mai ales în poziţii-cheie de conducere, sunt bolnavi mintal, aşa cum vom vedea mai departe.

Dacă planeta noastră ar fi fost singura planetă cu viaţă din Univers, atunci Cabala criminală nu ar fi putut să fie învinsă. Dacă nu ar fi existat aceste forţe ale binelui care abundă în Univers, să ştiţi că planul Cabalei era atât de perfect, încât cu siguranţă că ar fi fost imposibil să îl contracarăm de unii singuri.

Însa, datorită acestei Intervenţii Divine, reale, nu "doar în poveşti şi închipuiri", avem bucuria să constatăm că această mişcare de rezistenţă a noastră, de eliberare a planetei, se va înfăptui cu succes, şi cu cele mai mici stricăciuni posibile.

Zeci de profeţii provenind din diverse culturi antice, au aunţat dinainte despre vremurile pe care noi acum avem şansa să le trăim. Calendarul mayaş, astronomia egipteană, astronomia greacă, astronomia indiană, toate ne spun că perioada 2012 - 2014 este de o importanţă majoră, pentru că acum se încheie o eră a întunericului şi începe o nouă eră de aur a Păcii şi Prosperităţii pe Pământ.

Trebuie să ştiţi că cele mai vechi profeţii nu sunt deloc orientate apocaliptic, în ceea ce priveşte aceste vremuri. Deşi amintesc că vom avea parte de dificultăţi, după cum deja putem vedea chiar noi acum, rezultatul final va fi peste aşteptările noastre de pozitiv!

Pentagonul ştie

Toţi cei din Pentagon sunt conştienţi de faptul că această Intervenţie Divină este absolut evidentă, conform standardelor proprii, indiferent dacă se află de partea cea bună sau de cealaltă parte a baricadei.

Mulţi dintre ei nu ştiu cine face toate acestea, unii spun că sunt "îngeri", alţii că sunt "extratereştri".

Nimeni de pe Pământ nu dispune de tehnologia (oficială sau strict secretă) care să permită astfel de acţiuni care s-au înmulţit în ultimul timp, şi nu mai pot fi trecute cu vederea.

Este uimitor cum până şi cei "răi" îşi dau seama că asta nu poate fi decât o intervenţie angelică.

Foarte puţini au îndrăznit să încalce ordinele şi să vorbească deschis despre toate acestea, pentru că aceste informaţii sunt considerate STRICT SECRETE. Ei ştiu că vorbind despre asta îşi pun în pericol familiile şi propria viaţă.

De aceea am luat hotărârea personală să înlătur frica şi să clarific totul, acceptând riscurile la care mă expun, pentru a vă face să înţelegeţi despre ce este vorba.

Niciodată nu am fost singuri

Intervenţia Divină este cât se poate de reală. Aţi putea fi surprinşi să descoperiţi că această intervenţie divină este desfăşurată pe o scală foarte largă, de foarte mult timp! Forţele din spatele marilor religii ale lumii nu sunt simple mitologii.

Fiecare dintre ele are conducători specifici, cu reguli proprii şi o guvernanţă proprie. Şi au evitat să apară public în lume de mai mult de 1.000 de ani. Cu toate acestea, ele au ghidat evoluţia noastră.

Acest pas important ne-a permis să devenim "moderni" şi ne-a permis să uitam că de fapt ele există cu adevărat!

Iar acum, de foarte puţină vreme, regulile s-au schimbat. Le este permis să faca mult mai mult, să ne ajute mult mai mult decât au făcut-o până acum, pentru a evolua împreună cu întreaga planetă spre un nivel mai înalt de conştiinţă.
 
Pe scurt

Dacă încă ai îndoieli cu privire la toate acestea, nu ai cum să înţelegi întreg adevărul.

Unii încă cred că "cei răi" sunt pe cale să învingă, şi de aceea ei nu pot să vadă toate aceste semne evidente care arată că întreg eşafodajul de cărţi de joc începe să se prăbuşească, şi nimic nu-l mai poate opri.

Ajutorul care vine de sus nu mai poate fi trecut cu vederea.

Personal am avut multe experienţe cu entităţi angelice, şi cu extratereştri care mi-au oferit "în avans" informaţii despre ceea ce avea să se petreacă ulterior, toate acestea fiind confirmate de timp.

De câţiva ani am stabilit contacte cu cei care ne ajută de sus. Din acest motiv, personal nu văd o diferenţă între îngeri şi extratereştri.

Mass-media ne-a spălat creierele şi ne-a manipulat să credem că extratereştrii sunt creaturi îngrozitoare. Multe dintre filmele şi povestirile SF care abundă şi care au fost create la comanda Cabalei criminale, sunt mărturie în acest caz.

Dar odată ce oamenii de pe Pământ îşi vor da seama că imensa majoritate a extratereştrilor sunt OAMENI, şi în cele mai multe cazuri aproape IDENTICI cu noi, atunci această frică se va reduce considerabil.
http://img694.imageshack.us/img694/2209/divineintervention.jpg


Extratereştrii sunt oameni ca şi noi

Noi suntem de fapt o specie umană interstelară. 

De-a lungul anilor mi-am construit o reţea de persoane din interior de mare încredere, care au acces direct la diverse informaţii considerate strict secrete. 

Complotul OZN condus de Cabala criminală este numai un exemplu de subiect strict secret. Calculatoarele actuale prezente aproape în fiecare casă de pe Pământ sunt un exemplu de descoperire inginerească făcută posibilă datorită extratereştrilor după ce chiar ei au "prăbuşit" intentionat câteva OZN-uri pe planeta noastră, cu scopul de a ne permite să "ne băgăm nasul" în tehnologia OZN.

Trebuie să ştiţi că tehnologiile care sunt încă strict secrete şi la care publicul nu are acces sunt atât de avansate încât cam tot ce se poate vedea în Star Trek, Stargate şi multe alte filme considerate SF, sunt adevărate, reale, şi funcţionale.

Foarte multe surse de încredere au confirmat toate acestea. Le puteţi vedea şi auzi la multe conferinţe specializate. Principala directie a dat-o Dr. Steven Greer atunci când a lansat proiectul "Dezvăluirea" [şi despre care AIM a scris deja - nota AIM].

Râsul sardonic şi prostesc, împreună cu sarcasmul ieftin, nu sunt decât rezultatul spălării pe creier şi a manipulării care are loc continuu începând din anii 1940, şi se bazează pe FRICĂ. Această frică a fost inoculată în mod special, deliberat, a fost programată în creierele şi minţile oamenilor prin intermediul propagandei făcute de filme violente special concepute la Hollywood la ordinele Cabalei criminale.

Chiar dacă majoritatea oamenilor de pe Pământ nu pot concepe că există o atât de imensă şi perfectă conspiraţie, trebuie să ştiţi că noi, oamenii de pe Pământ suntem de fapt o specie interstelară.

Consecinţe surprinzătoare

Opiniile noastre au fost manipulate şi canalizate de către o conspiraţie ascunsă, ocultă care acţionează de sute de ani (sau chiar mii de ani).

Forţele superioare celeste nu au voie să intervina aici, dincolo de un anumit nivel, înainte de un anumit moment în timp. Acel moment a venit acum, aşa cum a fost prezis de sute de ani.

Înainte de acest moment al revelării în masă a Intervenţiei Divine, forţele negative de pe Pământ vor fi păcălite să creadă că pot face cam ce vor pe această planetă, din moment ce multe din acţiunile lor de mică anvergură au succes, dar în acelaşi timp constată că alte acţiuni dorite de ei care sunt mult mai importante şi ar avea un efect devastator, sunt complet blocate!

Elita malefică a vrut ca evenimentele tragice din 11 septembrie să fie "lovitura finală" prin care orice rezistenţă să fie strivită, pentru a putea instaura Noua Ordine Mondială.

Dar istoria are un imens simţ al ironiei, din moment ce aceste evenimente nu au făcut altceva decât să declanşeze rapid o trezire în masă a conştiinţei globale, şi au asigurat înfrangerea Cabalei.

Acesta este motivul cel mai probabil pentru care aceste evenimente tragice au fost permise să aibă loc, de către aceleaşi forţe celeste care în prezent zădărnicesc alte acţiuni mult mai distructive puse la cale de Cabala criminală.

O schimbare profundă care deja a început

Intervenţia Divină nu putea să aibă loc decât dacă un număr suficient de oameni o cereau.Această cerere în masă a oamenilor de pe Pământ este acum exprimată clar, iar ca rezultat aceste forţe celeste au trecut la acţiune imediat.

Curând vom vedea arestări în masă ale personajelor-cheie ale acestei conspiraţii a Cabalei, atât din rândul oficialilor guvernamentali, din armată, din companiile financiare, din companiile care colaborează cu guvernul, din companiile farmaceutice, şi altele.

Mărturiile şi probele prezentate vor fi irefutabile şi nu vor lăsa loc îndoielii. 

Benjamin Fulford, fostul şef al biroului Forbes pe zona Asia-Pacific, aduce săptămânal informaţii noi în legătură cu acest subiect, începând de acum 3 ani, şi de-a lungul timpului au apărut şi alte surse de încredere.

Pot să afirm din surse sigure că această alianţă de 134 de naţiuni face eforturi concrete pentru a înfăptui această schimbare profundă, uriaşa şi iminentă în plan geopolitic.

De aceea, acum putem să confirmăm faptul ca TOTUL SE PETRECE CONFORM PLANURILOR.

E posibil să ţi se para cam ciudate toate astea. Să ştii că şi mie mi s-ar părea la fel dacă nu aş dispune de numeroase dovezi care ar susţine contrariul.

Rădăcina răului

Aproape întregul rău de pe planetă se datorează unei "elite" foarte ascunse, foarte secrete, aflată în ţările G5, care au manipulat sistemul financiar, politicieni şi militari din spatele scenei.

Există numeroase semnale evidente care nu pot fi ignorate despre aceste arestări în masă care urmează în aceste zile să se petreacă. Trebuie să ştiţi că acum demisionează "pe capete" foarte mulţi Directori Generali şi Executivi din marile corporaţii. 

"American Kabuki" a făcut un inventar şi a găsit 358 de demisii confirmate, şi verificate, toate la nivel înalt, numai din SUA. Numărul lor a crescut mereu în ultimele săptămâni.

Ca urmare a scandalului declanşat de ascultarea ilegală a telefoanelor în Marea Britanie de compania Fox (news International), fiul lui Rupert Murdich, James, a demisionat din postul de preşedinte Executiv al Fox News.

În plus, alţi 47 de oameni care lucrau în trustul de presă Fox News au fost arestaţi, iar alţi 2 au fost atât de speriaţi de dezvăluirile despre practicile lor jurnalistice cu care au fost ameninţaţi încât au încercat să se sinucidă. Aviz celor care se simt cu musca pe căciulă!

Primul ministru britanic, David Cameron, a dat undă verde distrugerii lui Murdoch în speranţa că va obţine un bilet de iertare pentru sine însuşi, fiind ştiut faptul că el este direct şi personal implicat în scandaluri de corupţie (ca mai toţi marii politicieni europeni).

Economia subterană

Lordul James Blackheath a făcut câteva dezvăluiri uimitoare în Camera Lorzilor din Parlamentul Britanic în legătură cu o fraudă de 15.000 de miliarde USD. Mai exact, el discută despre trei sume fiecare a câte 5.000 miliarde USD, care corespund unei cantităţi de 750.000 tone de aur.

Adunând sumele, rezultă o cantitate mult mai mare de aur decât cea care este recunoscută în mod oficial că exista în economia "publică", şi care este de numai 120.000 tone de aur.

Lordul James aminteşte că el îşi susţine afirmaţiile bazându-se pe un document original trimis de Alan Greenspan către Timothy Geithner şi semnat de amândoi, document pe care el îl are în posesie.

Aceasta este o acuzaţie extrem de gravă, cu multiple consecinţe.

Aşadar, iată o primă dovadă irefutabila că aurul ascuns de Cabala financiară reprezintă o cantitate cu mult mai mare decât cel recunoscut public. Acest aur secret a fost ascuns de către Rezerva Federală a SUA în diferite locaţii din Asia de Sud-Est, sub paravanul BIS (Bank of International Settlements).

S-ar putea să fie un şoc atunci când oamenii află adevărul în legătură cu cât de mult aur există în realitate. Să nu uitam acum nici declaraţia lui Benjamin Bernanke de săptămâna trecută în care el a afirmat că "nu putem reveni la o economie bazată pe etalonul aur pentru că nu există atâta aur în lume", ceea ce apare acum ca fiind o evidentă manipulare grosolană. De fapt, exista aur cu mult mai mult decât se recunoaşte oficial, dar el este ascuns de economia reală.

Ţările care şi-au oferit aurul "pe tavă" au făcut-o pentru că li s-a spus că aurul va fi folost pentru instaurarea unei noi ere a păcii şi prosperităţii. Evident că asta nu s-a petrecut, iar de atunci au trecut zeci de ani.

În schimb, confiscarea vastei cantităţi de aur din întreaga lume (America, Europa, şi 85 % din Asia) a permis Rezervei Federale americane să tipărească bani în neştire, fără să ţină cont de aurul existent în mod real.

Această "tiparniţă" de bani a fost folosită de către ei pentru a ruina pe oricine le stătea in cale, pentru a confisca resursele naturale (cumpărate de fapt pe "nimic"), pentru cumpărarea mass-mediei, pentru înfometarea ţărilor sărace, pentru instalarea unor guverne-marionetă în mai toate ţările, şi pentru instaurarea unei dictaturi mondiale.

Adresa acestui articol original AIM este http://active.info.ms/?a=articles&p=514

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu